Istoria muzicii(3)

Muzica în Renaștere (1400 - 1600)

Școala Franco-Flamandă

• Johannes Ockeghem
• Jakob Obrecht
• Josquin des Près
• Gilles Binchois
• Guillaume Dufay

A doua Școală neerlandeză: sec XVI

• Adriaen Willaert
• Orlando di Lasso (1532-1594)
• Jan Pieter Sweelinck

Italia

• Giovanni Pierluigi da Palestrina
• Luca Marenzio
• Carlo Gesualdo da Venosa
• Claudio Monteverdi

Franța

• Clément Janequin
• Guillaume Costeley
• Claude Goudimel
• Claude Le Jeune

Anglia

• Thomas Morley
• William Byrd
• John Dowland
• John Bull
• Orlando Gibbons

Muzica în perioada Barocului (1600-1760)    

Barocul muzical are 3 perioade: -incipient -median -tîrziu

Caracteristici:

• Înlocuirea muzicii vocale cu cea instrumentală;
• Grija de a crea sunete mai perfecționate;
• În domeniul instrumentației apar noi instrumente muzicale cum ar fi cele de percuție,noi instrumente de suflat,etc.

Suita barocă este caracterizată prin contrast tematic și unitate tonală.Ea este formată din dansuri:sarabandă,allemandă,gigă,courantă,rondeau,bouree,poloneză.

Concertul din această perioadă se numește grosso și are două grupe de instrumente:soli și tutti.

Sonata este de două feluri:

• da chiesa (religioasă)

• da camera (laică)

Preludiul are plan tonal inconstant

Fuga este monotematică iar ca structură se împarte in două sau trei secțiuni: expoziție, divertisment și eventual repriză sau încheiere.

Se compun, de asemenea opere, oratorii, pasiuni. Compozitorii acestei perioade sunt binecunoscuții Johann Sebastian Bach, Georg Friedrich Händel,Antonio Vivaldi, Arcangelo Corelli ș.a.

Perioada clasică (1730 - 1820)

                         Termenul și expresia de „clasicism”, „stil clasic” se aplică unei periade lungi de timp, cuprinzând ceea ce noi numim muzică barocă și muzică romantică. Clasicismul este o filozofie a artei și a vieții care se bazează pe simplitate, echilibru și ordine.

Muzica romantică (1815 - 1910)

                               Cultura muzicală din prima jumătate a secolului al XIX-lea este dominată de curentul romantic, care a adus mari înnoiri ale limbajului muzical. Frământările revoluționare din toată Europa, efervescența vieții spirituale de pe întregul continent nu puteau fi oglindite într-o senină artă clasică cu un ponderat și echilibrat limbaj. Transformările limbajului, ca și noile aspecte stilistice ale creației muzicale, își au, mai toate, obârșia în lucrările lui Beethoven și ale contemporanilor săi mai tineri – Schubert și Weber.

                                                Muzica secolului XX

                               Secolul XX s-a distins prin apariția muzicii dodecafonice și prin muzica serială.